Infarctul miocardic acut este manifestarea cea mai severă a bolii coronariene și împreună cu spectrul general al bolilor cardiace ischemice, rămâne principala cauză a mortalității la nivel mondial.
Infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST este forma cea mai severa a sindroamelor coronariene acute si reprezintă o urgenta medicala care se datorează ischemiei țesutului miocardic (întrerupere a fluxului sangvin la nivelul arterelor coronare), urmata de necroza si pierderea funcției cardiace.
Cele mai importante factorii de risc pentru cardiopatia ischemica si implicit pentru sindromului coronarian acut sunt reprezentați de către:
- Vârsta: bărbații cu vârsta mai mare de 45 si de ani si persoanele de sex feminin de peste 55 de ani sunt mai susceptibile la infarct miocardic acut;
- Hipertensiunea arteriala;
- Hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia;
- Obezitatea;
- Diabetul zaharat;
- Sindromul metabolic;
- Fumatul;
- Predispoziția genetica;
- Stilul de viață sedentar;
- Utilizarea de droguri (cocaina, metamfetamina)
În țările europene incidența infarctului miocardic variază de la 90 la 312 per 100.000 de persoane pe an. Mortalitatea în timpul spitalizării a pacienților cu infarct miocardic cu supradenivelare de segment ST (STEMI) în țările europene variază între 4 și 12%, în timp ce mortalitatea la 1 an în cazul pacienților diagnosticați cu STEMI și tratați cu angioplastie este de aproximativ 10%. Femeile mai în vârstă cu STEMI au rezultate mai rele comparativ cu bărbații mai în vârstă, iar bărbații tinerii sunt mai susceptibili de a supraviețui decât femeile tinere cu aceeași patologie. Vârsta avansată și clasa Killip superioară, mai mult timp până la revascularizarea și strategia de tratament, istoric de infarct miocardic, diabet zaharat, insuficiență renală, un număr mai mare de artere coronare afectate și fracție de ejecție ventriculară stângă redusă (LVEF) cresc mortalitatea în STEMI.
Simptomele infarctului miocardic acut
Tabloul clinic al persoanelor cu infarct miocardic acut este alcătuit din următoarele manifestări:
- Angina pectorala (durerea in piept resimțită sub forma de apăsare, strângere sau înțepătura) care poate iradia in omoplat, submandibular sau in brațul stâng; in anumite situații infarctul poate fi însoțit de durere in epigastru fapt ce îngreunează stabilirea diagnosticului precoce;
- Dispnee (lipsa de aer);
- Simptome digestive-greață, vărsături;
- Transpirații, paloare tegumentara;
- Anxietate;
- Tulburări ale ritmului cardiac;
- Stare de amețeală, sincopa (pierderea conștientei).
Intensitatea manifestărilor specifice infarctului miocardic acut diferă de la o persoana la alta, astfel ca in anumite situații pacienții pot resimțiți disconfort minim la nivel toracic similar indigestiei. Durerea toracica este întâlnită în egala măsura la bărbați și femei, însă persoanele de sex feminin asociază mai frecvent durere cardiaca cu iradiere interscapulară, submandibular, dispnee si stare de amețeală.
Complicațiile care pot apărea in urma unui infarct miocardic acut se datorează leziunilor țesutului cardiac si sunt reprezentate de insuficienta cardiaca, șoc cardiogen asociat cu edem pulmonar acut, ruptura cardiaca si aritmii severe amenințătoare de viață care pot duce la stop cardiac.
Stopul cardiorespirator in timpul spitalizării
Stopul cardiorespirator in timpul spitalizării (OHCA) are prognostic slab și este cea mai severă complicație a oricărui eveniment cardiac. Incidența OHCA în Europa a fost estimată la aproximativ 275.000 de persoane pe an. Rata de supraviețuire a OHCA este scăzută; conform diferitelor studii, aceasta variază intre 11% si 39%. Boala cardiacă ischemică este cauza cea mai frecventă a OHCA. La pacienții cu stop cardiac resuscitat complicând STEMI, rata de supraviețuire de șase luni este de 54% datorită intervenției medicale pre-spital rapide, revascularizării de urgență și îngrijirii specifice în unitatea de terapie intensivă cardiovasculară.
Factorii care pot declanșa stopul cardiac pot fi ruptura sau eroziunea plăcii coronariene sau fragmentarea și embolizarea unui tromb. Rata de supraviețuire este influențată de sex, hipertensiune, dislipidemie, fumatul, vârsta peste 59 de ani, diabetul zaharat, stopului la domiciliu și nivelurile ridicate de lactat din sânge.
Managementul resuscitării cardiopulmonare are o rată de succes relativ mică. Prin urmare, rezultatul cazurilor resuscitate după stop cardiac cu stenoză coronariană semnificativă rămâne slab. Pașii importanți în îngrijirea postresuscitării includ reperfuzia precoce a arterei coronariene, împreună cu alte măsuri terapeutice. La pacienții cu STEMI cu stop cardiac poate afecta rata de supraviețuire post-resuscitare. Cu toate acestea, din cauza numărului redus de cazuri, asocierea dintre localizarea leziunii tinta și apariția unui stop cardiac nu este dezbătută pe larg, deoarece pacienții cu stop cardiac resuscitat sunt excluși din marea majoritate a studiilor clinice.
Conform ghidurilor terapeutice actuale, în cazul pacienților care au criterii electrocardiografice pentru STEMI, metoda de tratament este angiografia coronariană imediată și dacă este indicată, revascularizarea coronariană percutanată. Mai mult, angiografia coronariană imediată este de asemenea indicată la toți pacienții cu stop cardiac la care este suspectat un sindrom coronarian acut.
Cea mai frecventă localizare a leziunii tinta la supraviețuitorii de stop cardiac este artera coronara descendentă anterioară (LAD) sau artera coronară dreaptă (RCA). Artera circumflexă (LCX) este identificată mai rar ca leziune tinta, cel mai probabil deoarece zona acoperita de LCX este o zonă silențioasă electric.
Cea mai frecventă complicație acută a infarctului miocardic care ar putea duce la stop cardiac este fibrilația ventriculară (VF) și bradicardia extremă pana la asistolie. VF apare în general dacă leziunea tinta este localizată pe LAD, deoarece transportă aproape 50% din sângele circulației coronariene, ceea ce o face cea mai mare arteră coronariană. Ateroscleroza sau ocluzia trombotică a acestui vas implică o suprafață mare a porțiunilor anterioare, septale și apicale ale mușchiului cardiac, ceea ce duce la o afectare gravă a performanței cardiace. Ocluzia LAD complicată cu stop cardiac din cauza VF este mai probabil asociată cu un rezultat favorabil de resuscitare, deoarece este o aritmie șocabila, ceea ce face posibilă utilizarea unui defibrilator. Ocluzia RCA poate duce la STEMI ventricular inferior sau drept, adesea asociat cu hipotensiune, bradicardie sau bloc atrioventricular, care progresează treptat de la primul grad până la blocul complet, fiind asociat cu rezultate mai puțin favorabile în urma resuscitării. Stop cardiac cauzate de VF este asociată cu un mai bun prognostic comparativ cu bradicardie-asistole. În același timp, ocluzia de LAD crește predispoziția pentru stop cardiac din cauza VF, în timp ce ocluzia RCA mai des duce la rezultate fatale. Hipertrofia ventriculară stângă și boala coronariană multivasculară este mai frecventă la pacienții cu infarct miocardic fatal, datorită faptului că această boală asociată crește instabilitatea electrică a miocardului.
Rolul rezonanței magnetice cardiace în stratificarea riscului și urmărirea pacienților cu STEMI
Rezonanța magnetică cardiacă (CMR) are un rol important în stratificarea riscului, tratamentul și urmărirea pe termen lung a pacienților cu boală cardiacă ischemică, inclusiv a pacienților cu STEMI. Această metodă de investigare noninvazivă este tehnica standard de aur pentru evaluarea caracteristicilor structurale și funcționale ale ventriculului stâng, precum și volumele și dimensiunea fibrozei de înlocuire. Recuperarea miocardică este un predictor puternic al evenimentelor cardiace adverse majore (MACE) și evenimentelor clinice la 6 luni după infarct.
Extensia infarctului depinde de mai mulți factori, ca fluxul sanguin colateral, timpul și eficiența revascularizării. Studiile au demonstrat o pierdere variabilă a miocadului in infarct, în funcție de mai mulți factori, astfel încât utilizarea CMR după reperfuzia coronariană este importantă pentru stratificarea riscului și ghidarea terapiilor post-infarct.
Rolul CT-ului coronarian in evaluarea pacienților
Examinarea Angio CT coronarian, cunoscută și sub numele de angiocoronarografie CT este o investigație imagistică non-invazivă, ieftina, rapida, care pune în evidență arterele coronare si care nu necesita spitalizare
Angiocoronarografia CT este indicată la pacienții asimptomatici cu risc mic si mediu cardiovascular, la pacienții cu simptome atipice sau cu test de efort neconcludent, bărbaților si femeilor cu vârsta peste 40 ani, persoanelor cu antecedente familiale de boli coronariene, fumătorilor, persoanelor cu diabet zaharat, persoanelor hipertensive sau sedentare.
Fiind o investigație de diagnostic, prin Angio CT coronarian se evidențiază plăcile de aterom de la nivelul arterelor coronare, tipul de placi (moi, calcificate, mixte), precum și efectul acestora asupra lumenului circulant (stenoze, ocluzii).
Un alt avantaj al coronarografiei CT constă în faptul că poate aprecia prezența și extensia aterosclerozei coronariene, reprezentând o metodă eficientă de diagnostic precoce pe baza căreia se poate institui un tratament preventiv.
Pacienții cu un risc ridicat de boală coronariană și simptome tipice ar putea fi supuși angiografiei coronariene standard în loc de coronarografiei CT, deoarece este mai probabil să aibă nevoie de tratament.
De asemenea, angiografia coronariana CT poate fi dificil de citit dacă există multe zone de placă veche, calcificată (întărită), lucru mai des întâlnit în cazul pacienților mai în vârstă.
1
0
Average Rating