Fibrilația atrială (FA) reprezintă cea mai frecventă aritmie, care datorită insuficienței cardiace și complicațiilor tromboembolice asociate prezintă rate ridicate de mortalitate și morbiditate în întreaga lume. Aritmia se manifestă printr-o activitate electrică rapidă și neregulată, care se datorează de contracții haotice ale miocitelor atriale.
În ultima decadă, datorită creșterii factorilor predispozanți, precum și a îmbunatățirii modalităților de diagnostic, FA prezintă o incidență ridicată. Deși FA nu pune viața în pericol, schimbă semnificativ calitatea vieții prin modificări structurale și hemodinamice ale inimii. În schimb, FA are un impact nefavorabil socio-economic, fiind asociată cu simptome tulburătoare care determină rate de spitalizări frecvente, absența de la locul de muncă și dizabilități permanente.
La nivel global, numărul estimat de persoane cu FA era de 33,5 milioane în 2010, iar țările dezvoltate au prezentat o rată de incidenţă chiar și mai crescută. Este prezentă în 0,12%-0,16% din populația adultă sub 49 de ani, 3,7%-4,2% în populația cu vârsta cuprinsă între 60-70 ani și 10%-17% în populația peste 80 de ani. Studiile de specialitate evidențiază o prevalenţă mai crescută la persoanele în vârstă, respectiv la pacienţii care prezintă hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, cardiopatie ischemică cronică, valvulopatii, insuficienţă cardiacă sau boală renală cronică.
În ultimele decenii, rolul venelor pulmonare în patofiziolgia fibrilației atriale a crescut. Este cunoscut faptul că focarele de activitate electrică rapidă, adesea localizate în miocardul atrial, pot să se extindă din atriul stâng în venele pulmonare, ceea ce joacă un rol esențial în declanșarea fibrilației atriale.
Tratamentul de ablație prin metode invazive în fibrilația atrială au evoluat în ultimii ani. După ce s-a dovedit faptul că VP au o importanță majoră în inițiere și perpetuarea fibrilaței atriale, ținta terapeutică a fost bazată pe ablația focarelor ectopice de la nivelul VP. În prezent strategia terapeutică se bazează pe ablația circumferențială la nivelul originii venelor pulmonare, având o eficacitate mai pronunțată în cazul paciențiilor cu fibrilație atrială nou apărută. Pe parcursul anilor a ieșit în evidență că tratamentul trebuie să fie individualizat, deoarece toate metodele de ablație au atât avantaje cât și dezavantaje.
Succesul tratamentului prin ablație se poate defini clinic prin absența simptomelor legate de FA pe perioada urmăririi post-intervenționale. Până în prezent, ratele de succes ale ablației nu sunt foarte satisfăcătoare, ajungând la 70% la pacienții cu FA nouă apărută și 55% la pacienții cu FA preexistentă de 1-2 ani. Recurențele rămân în continuare o problemă după ablație, afectând calitatea vieții prin episoade simptomatice. Prin urmare, există un interes clinic considerabil de a identifica factorii care pot prezice succesul ablației a venelor pulmonare, pentru a dezvolta strategii terapeutice personalizate pentru fiecare pacient.
Mai multe caracteristici clinice au fost descrise ca fiind asociate cu o rată crescută de recurență după procedurile de ablație, cum ar fi sexul, vârsta, comorbiditățile asociate (hipertensiune, diabet zaharat, obezitate, insuficiență cardiacă) sau caracteristicile de structură cardiacă, în principal diametrul sau volumul atriului stâng. Având în vedere profilul clinic eterogen al pacienților cu FA sau cu recurență FA după izolarea venelor pulmonare, identificarea acelor factori care pot prezice menținerea ritmului sinusal după ablație ar putea ajuta clinicienii să selecteze mai bine pacienții pentru această procedură complexă și costisitoare. O preselecție optimă a pacienților pentru terapiile intervenționale în schema terapeutică a FA, ar putea reduce costurile îngrijirii și ar putea evita expunerea acestora la intervenții inutile.
Angio-CT cardiac (CCTA) este o metodă imagistică neinvazivă care are un rol important în determinarea cu precizie a anatomiei venelor pulmonare, dimensiunea și volumul atriului stâng și drept, precum și determinarea volumul țesutului adipos epicardic respectiv scorul de calciu coronarin.
Studiile din literatură descriu că dimensiunea atriului stâng (AS) este un factor predictiv pentru recurența FA, rata de recurență fiind mai scăzută la o dimensiunie de AS sub 46 mm. Diametrul crescut influențează semnificativ succesul ablației FA (54% la 1 an și 51% la 2 ani, comparativ cu 91% la 1 an și 91% la 2 ani la pacienții cu diametru atrial stâng scăzut. Deși există dovezi că dimensiunile crescute ale AS influențează rezultatul ablației, momentan nu există o valoare-prag clară care să prezică cu acuratețe eșecul intervenției.
Din parametrii imagistici, numeroase studii au demonstrat că țesutul adipos epicardic (TAE) este un factor de risc independent care poate provoca FA și prezintă o asociere cantitativă cu severitatea FA. O meta-analiză descrie că, atât volumele totale de TAE, precum și grosimea TAE, au fost mai mari la pacienții cu recurență de FA în comparație cu cei fără recurență de FA după ablație. Jadranka S. și colaboratorii săi evidențiază într-o cercetare, pe un lot mare de pacienți cu FA, că creșterea volumului de țesut adipos epicardic a fost asociată cu o rată mai mare de recurență după ablație, în special în fazele precoce.
Un sudiu bazat pe un registru din Danemarca, pe un lot de 27000 pacienți, a demonstrat ca scorul de calciu coronarian determinat prin CT cardiac este asociat cu un risc ridicat de a dezvolta FA, respectiv acest scor combinat cu alți factori de risc, pote ajuta clinicienii să identifice pacienții cu risc crescut de FA, ceea ce poate facilita atât prevenirea bolii, cât și tratamentul mai precoce al pacienților care cel mai probabil dezvoltă FA.
Rezultatele preliminare ale cercetării noastre arată că, pe lângă volumul atriului stâng, volumul atriului drept și volumul biatrial determinat prin CCTA, au un rol semnificativ în determinarea recurențelor de FA după izolarea VP, datorită recurenței semnificativ mai mari la pacienții cu volume crescute, sugerând utilitatea evaluarii complexe a atriului drept înaintea efectuării procedurilor de ablaţie de fibrilaţie atrială. Mai mult, pacienții cu recurență după ablația FA au prezentat volume de țesut epicardic semnificativ mai mari comparativ cu martorii, ceea ce indică răspunsul inflamator mediat paracrin este asociat cu un volum de țesut adipos epicardic crescut.
În concluzie, putem spune că angio-CT cardiac reprezintă metoda imagistică esențială la pacienții cu fibrilație atrială, fiind o investigație fundamentală pentru ghidarea planului terapeutic optim și stratificarea riscului de recurență după izolarea venelor pulmonare prin ablație. Determinarea cu acurtețe unori predictori și formând un model predictiv ar putea îmbunătăți selecția pacienților pentru aplicarea procedurii de ablație complexe si costisitoare, respectiv evitarea expunerii pacienților la intervenții inutile cu posibile complicații.
0
0
Average Rating