Boala cardiacă ischemică rămâne principala cauză de deces la nivel mondial, în ciuda dezvoltării metodelor terapeutice și intervenționale. Scopul de a reduce numărul complicațiilor severe a luat mai multe direcții de dezvoltare în ultimele decenii. Pe de o parte, aplicarea eforturilor de prevenție, schimbarea stilului de viață, introducerea medicamentelor și a metodelor intervenționale mai eficiente, au contribuit la reducerea ratei evenimentelor adverse. Pe de altă parte, au fost dezvoltate multe modalități de imagistică cardiovasculară pentru detectarea plăcilor aterosclerotice, urmărirea în evoluție a modificărilor structurale și funcționale cardiace după infarct miocardic acut, cu scopul de a estima riscul de a dezvolta complicații severe.
Unul dintre cei mai puternici factori de prognostic la pacienții cu boală cardiacă ischemică este funcția ventriculului stâng și modificarea structurală a acesteia. Prin urmare, o identificare precoce a acestor modificări este necesară pentru a ghida tratamentul potrivit și urmărirea acestor pacienți.
Imagistica prin rezonanță magnetică cardiacă (RMC) reprezintă standardul de aur pentru evaluarea neinvazivă a funcției și a volumelor cardiace. Are un rol important în evaluarea extinderii leziunilor miocardice după infarctul miocardic acut.
Prin acumularea gadoliniului tardiv (LGE) această metodă imagistică permite vizualizarea miocardului infarctat, cu determinarea și caracterizarea țesutului cicatriceal, identificarea obstrucției microvasculare, respectiv țesutul miocardic salvat, care a fost stabilită ca un bun predictor al evenimentelor adverse la pacienți după infactul miocardic acut. Studiile din literatura de speciealitate recente au evidențiat faptul că aceste parametrii determinate prin RMC sunt markeri de prognostic superiori comparativ cu modelele standard utilizate în prezent pentru evaluarea riscului cardiac major.
Rolul diagnostic și prognostic al RMC în boala coronariană ischemică a fost stabilit în multe articole și ghiduri recente. Numeroase studii au arătat o legătură între prezența fibrozei macroscopice evaluat prin RMC și apariția aritmiilor la pacienții cu boală coronariană ischemică.
O meta-analiză recentă în care s-au inclus 2850 de pacienți din 19 studii diferite, a arătat că pacienții cu un procent cicatriceal scăzut au avut o rată anuală a evenimentelor de aritmie de 1,7%, comparativ cu pacienții cu extindere cicatriceală crescută, care au avut o rată de evenimente de 8,6% pe an.1
Rolul RMC de a detecta cicatricea miocardică a fost susținută de multe studii de corelație histologică și electroanatomică. Propagarea impulsurilor electrice lente în jurul zonei cicatriceale (fibrozate) pot favoriza dezvoltarea aritmiilor cardiace. Zonele cu diferite niveluri de fibroză, cum este zona limită de infarct, prezintă în același timp regiuni de miocard viabil și neviabil, care pot fi identificate cu RMC. Aceste zone identificate prin metode imagistice electroanatomice invazive cardiace, sunt dovedite ca o sursă importantă în dezvoltarea aritmiilor cardiace.
În ciuda dovezilor că extinderea țesutului cicatriceal ar putea fi predictor de aritmii maligne cardice și a mortalității, rămâne neclarificat dacă RMC, pe lângă determinarea contractilității cardiace, ar putea ajuta în deciziile clinice în legătură cu stratificarea riscului de aritmie. Această legătură a fost evaluată de Klem și colaboratorii săi într-un studiu prospectiv în care pe lângă evaluarea contractilității, au analizat riscul de evenimente aritmice: pacienții cu contractilitate redusă și fibroză >5% din masa totală a miocardului au avut un risc de aritmii mai mare decât pacienți cu fibroză mai redusă (<5%).2
Un alt studiu mai recent a analizat prezența fibrozei miocardice și volumul țesutului cicatriceal, corelat cu apariția aritmiilor sau moarte subită. Din 947 de pacienți analizați retrospectiv, 29 de pacienți au prezentat moarte subită cardiacă (2,96%) și 80 de pacienți aritmii maligne cardiace (8,17%) după o urmărire de 5 ani. Prezența fibrozei miocardice și volumul crescut al țesutului cicatriceal pe RMC au fost puternic asociate cu apariția de moarte subită cardiacă și aritmii cardiace, respectiv toți pacienții care au avut aritmii au prezentat fibroză evidentă pe RMC. 3
Dintre aritmiile cardiace fibrilația atrială (FA) este cea mai frecventă aritmie. Datele din studiile epidemiologice ample au demonstrat clar că fibrilația atrială este asociată cu o creștere a mortalității și morbidității. Fibrilația atrială este cea mai frecventă formă de aritmie în cazul bolilor cardiace ischemice, în special după infarctul miocardic acut. În acest cadru clinic, apariția fibrilației atriale are o importanță deosebită, deoarece frecvența cardiacă rapidă și neregulată provoacă deteriorarea circulației coronariene și a contractilității inimii, agravând astfel starea pacientului.
În ultimul deceniu, metodele imagistice în determinarea țesutului fibros atrial folosind RMC au avut un rol semnificativ în managementul fibrilației atriale. Utilitatea include localizarea și determinarea extinderii fibrozei atriale, precum și determinarea corectă a formei, dimensiunii și contractilitatea atriilor cardiace.
Studiile clinice au demonstrat o corelație importantă între fibrilație și fibroză atrială. În examinările histologice, prezența FA este asociată cu fibroză atrială variabilă în ambele atrii. FA declanșează o transformare electrică și structurală, care poate duce în cele din urmă la distrugerea miocardică și depunerea de colagen, conducând astfel la apaiția țesutului cicatriceal.
Localizarea și extinderea fibrozei atriale pot fi evaluate prin RMC. Studiul Delayed Enhancement-IRM Determinant of Successful Catheter Ablation of Atrial Fibrilation (DECAAF) a folosit RMC pentru a clasifica gradul de fibroza al atriului stang, în patru stadii Utah: stadiul I cu fibroză <10%, stadiul II cu ≥10% până la < 20%, stadiul III cu ≥20% până la <30% și stadiul IV cu ≥30%. Clasificarea are un rol esențial in alegerea managementului terapeutic potrivit pentru pacient, respectiv are o valoare prognostică esențială în ceea ce privește recurența fibrilației atriale după tratamentul intervențional prin ablație.4
Fiecare creștere cu 1% a extinderii fibrozei atriale a fost asociată cu o creștere semnificativă a riscului de recidivă după ablație. Pentru pacienții clasificați cu fibroză în stadiul I, 84,6% au menținut ritmul sinusal la un an, comparativ cu doar 31% dintre pacienții cu fibroză în stadiul IV și in general, 64% și 54% dintre pacienții cu fibroză în stadiul II și III nu au dezvoltat aritmie la un an.
In concluzie putem spune că RMC reprezintă standardul de aur dintre metodele de diagnostic neinvaziv în urmărirea pe termen lung a pacienților cu cardiopatie ischemică. În viitor RMC va fi o metodă imagistică indispensabilă pentru evaluarea bolilor cardiace ischemice, pentru ghidarea planului terapeutic optim și pentru stratificarea riscului pe termen lung la pacienții cu angină pectorală sau infarct miocardic, datorită capacității sale de a oferi imagini de înaltă definiție ale caracteristicilor anatomice și funcționale al cordului în timp real, fără expunere la radiații ionizante.
0
0
Average Rating